SCURT ISTORIC AL LOCALITĂŢII TOACA
Localitatea Toaca este una tânără
cu o atestare documentară relative recentă, după cum veţi vedea în cele ce
urmează, aşa că o mare parte a istorie sale se confundă cu istoria localităţii
Hodac.
Condiţiile naturale existente au
favorizat formarea de comunităţi umane pe Valea Gurghiului încă din perioada
neolitică. Mărturie stau urmele culturii neolitice descoperite pe aceste
meleaguri precum: vârfuri de săgeţi, topoare din piatră şlefuită. Din această
perioadă datează formarea primului nucleu uman pe teritoriul comunei Hodac.
Satul Toaca s-a format din Hodac.
Cetăţeni ai localităţii Hodac, după anul 1850 au început să se extindă spre
partea de nord a localităţii şi au format gospodării bine întemeiate. Aşa
treptat s-a închegat vatra localităţii Toaca.
Prima atestare
documentară oficială cunoscută a localităţii Toaca se înregistrează în anul
1913, când Toaca apare menţionată ca şi localitate de sine stătătoare în
Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania – a lui Coriolan Suciu,
dicţionar întocmit foarte probabil pe baza unui indicator de localităţi din
anul 1913.
Dorind să prezentăm acest colţ
frumos de ţară cu trecutul său trebuie să avem în vedere cuvintele marelui
nostru istoric Nicolae Iorga, în a cărei operă am întâlnit afirmaţia:
"Istoria românilor din Ardeal trebuie scrisă sat cu sat, cu cărturarii, cu
ţăranii lor, ca să se vadă: că am fost şi cum am fost.“
Satul
Toaca se întinde pe o lungime de aproximativ 6 km de-a lungul pârâului Isticeu,
afluent al Gurghiului, între versanţii Capul Dealului, Pădurea Satului şi
terenurile în pantă: Liniştea, Dâlma Lupului, Picioarele Crungii. Localitatea
Toaca face parte din adminstraţia comunei Hodac şi este încadrată ca parte
administrativă în comuna Hodac.
În
legătură cu numele satului Toaca, există mai multe versiuni şi anume:
La depărtare de circa 3
km de actuala vatră a satului, exista înainte de 1800 o mănăstire de călugări,
care în fiecare dimineaţă vesteau serviciul divin prin sunet de toacă, din
vârful unei coline care şi astăzi poartă denumirea de "Piciorul Toacei“ şi
care predomina Valea Isticeului.
A doua versiune spune că
pe Valea Isticeului exista pive care lucrau ziua şi noaptea la pănură şi a
căror ciocane produceau sunetul de toc-toc şi se auzea de la mare distanţă.
A treia versiune şi poate
cea mai apropiată de adevăr spine că o parte din locuitorii satului Hodac aveau
pe Valea Isticeului ternuri arătoase unde semănau diferite cereale, iar aceste
terenuri fiind în apropierea pădurilor de stejar, fag sau brad, aici existau o
mulţime de animale sălbatice, care noaptea făceau stricăciuni proprietarilor
distrugând culturile agricole sau atacând animalele ce erau la păşune. Pentru a
speria animalele sălbatice erau atârnate din loc în loc toace de lemn sau metal
care erau bătute de proprietarii care păzeau noaptea culturile. Sunetul
toacelor se auzeau până jos în vale, oamenii spuneau "Auzi cum sună
toaca“. Unul din primii locuitori şi probabil care bătea şi toaca mai mult era
supranumit "tocarul“ care auzea probabil şi piua. Cele trei versiuni au
influienţat denumirea satului de Toaca. Aceste versiuni culese din spusele
bătrânilor probabil că au influenţat ca numele acestei localităţi să fie Toaca.
 |
| Harta fizică geografică |
Patriarhul Justinian Marina – originar din Vâlcea, a efectuat multe
îmbunătăţiri în cadrul Bisericii. La Sibiu Mitroppolitul Nicolae Bălan a adus un aport foarte mare pentru Biserica neamului.
În anul 1947 s-a făcut unirea Biserici
greco-catolice cu Biserica Ortodoxă după 200 de ani. Deci din 1947 a fost o
singură Biserică Ortodoxă în ţară. Preoţii greco-catolici au trecut la
ortodoxie, unii dintre ei au rămas pe dinafară, nu au dorit să fie preoţi
ortodocşi români. Au rămas, din neştiinţa lor şi rigiditatea credinţei, afară
din biserica neamului. Se poate constata prin asta că nu sunt români. Creştinii
au mers spre o viaţă nouă şi au fost alături de conducătorii Ţării. S-au
încadrat în Biserica Ortodoxă a neamului.
Parohia Toaca a depins, până în anul 1958 de parohia Hodac, când a cerut să
fie separată şi recunoscută ca parohie de sine stătătoare. Parohia în anul 1958
avea 400 (sute) de familii credincioase, fiind neglijaţi de preoţii de la Hodac
pentru că au cerut înfiinţarea unei parohii.
În ansamblu, localitatea Toaca se distinge ca o
aşezare liniştită, cu oameni harnici şi credincioşi, care frecventează
biserica, îşi duc viaţa după coordonate morale şi duhovniceşti ale Bisericii
lui Hristos.
În ceea ce priveşte populaţia
acestei localităţi, trebuie menţionat faptul că ei sunt 100% români.